miercuri, 25 noiembrie 2009

Festivalul Doc Est aduce anul acesta la Iasi documentare despre mediu

Festivalul va debuta miine la ora 17.00 la Casa de Cultura a Studentilor si va cuprinde 12 proiectii de film pe teme precum încâlzirea globală, epuizarea resurselor de apă, cazul Roşia Montana sau organismele modificate genetic.


Majoritatea filmelor prezentate sunt productii recente, 2008-2009, iar printre acestea se afla unul dintre cele mai importante filme ale timpului nostru: The age of stupid (Franny Armstrong, Marea Britanie, 2009), care va rula chiar in prima seara a festivalului, de la ora 20:00.



Spectatorii festivalului vor avea parte si de o premiera, pe 27 noiembrie: David vs Monsanto (Bertram Verhaag, Germania, 2009), care va rula de la ora 20.45 si va fi urmat de discutii la care vor participa fostul director Monsanto - Dragos-Costin Dima, Gabriel Paun, presedintele Agent Green si Carmen Gache, presedinta Societatii Ornitologice Romane.



Festivalul se va incheia sambata, 28 noiembrie cu proiectia filmului Home (Yann Arthus Bertrand, Franta, 2009), cel mai costisitor si mai impresionant documentar despre planeta Pamant, lansat pe 5 iunie 2009, de Ziua Pamantului.



Organizatorii festivalului sunt Centrul Cultural Francez, Centrul Cultural German din Iasi, Asociatia Mai bine si Asociatia Teris.

Proiectiile vor avea loc in Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor, iar intrarea este libera.

Pentru detalii si programul festivalului, accesati http://www.docest.ro/

luni, 23 noiembrie 2009

Campania “Ai grijă de viaţă, ai grijă de apă” continua cu un nou concurs

Este vorba despre un concurs de eseuri adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Organizatorii sunt Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe-Politice si ApaVital S.A. Eseurile nu trebuie sa depaseasca 1000 de cuvinte, iar termenul limita de trimitere a lucrarilor este 11 decembrie.
Juriul, format din cadre didactice de la Facultatea de Filosofie si reprezentanti mass media, va evalua eseurile in functie de originalitate, stil si forma argumentarii. Cele mai bune trei lucrari vor fi premiate cu 800, 500, respective 300 de lei.

joi, 19 noiembrie 2009

Peste 50% dintre fumatori vor sa renunte la acest viciu

Aceasta este concluzia la care a ajuns Institutul Naţional de Pneumologie, dupa mai bine de 2 ani de la lansarea programului national Stop Fumat. Conform statisticilor, in ultimul an, 51% dintre fumătorii zilnici au încercat să renunţe la fumat, iar 77% dintre aceştia au rezistat cel puţin o săptămână fara tigari. Programul Stop Fumat a ajutat pina acum peste 34.000 de fumatori, din care 25.000 numai in 2009, iar rata de succes a fost de aproape 40%. Programul se desfasoara in 36 de judete, si implica 70 de medici, 30 de psihologi, si are un buget de 3,8 milioane lei.

Si iesenii au avut astazi posibilitatea sa vada cum arata si cu cit au imbatrinit plaminii lor de cind fumeaza, printr-o simpla vizita la Directia de Sanatate Publica. Pe linga riscurile legate de sanatate, fumatorii sunt mai expusi si riscurilor financiare, mai ales in vremuri de criza. Statisticile arata ca cei mai mulţi fumători consumă într-o zi între 10 şi 20 de ţigări si cheltuiesc lunar pentru procurarea ţigărilor peste 200 de lei, adica mai mult de o treime din venitul minim.

miercuri, 18 noiembrie 2009

RENUNŢĂ LA FUMAT PENTRU O ZI! ÎN FIECARE ZI!

Acesta este sloganul sub care se va desfasura miine, 19 noiembrie, Ziua Nationala Fara Tutun. Sarbatorit in fiecare a treia joi din luna noiembrie, evenimentul este menit sa incurajeze fumatorii sa renunte la viciul lor in schimbul unei vieti mai sanatoase.

In acest an, Directia de Sanatate Publica ofera iesenilor posibilitatea sa vada singuri efectele fumatului asupra plaminilor lor. Asadar, daca esti fumator, esti asteptat miine la Centrul de renuntare la fumat din cadrul Directiei de Sanatate Publica Iasi (str Nicolae Balcescu nr 22). Acolo vei descoperi cit monoxid de carbon ai adunat in tine de cind fumezi si virsta reala a plaminilor tai.

Iar daca te sperii si te hotarasti sa renunti la fumat, medicii au pentru tine si citeva sfaturi:

Sfatul 1: Alcătuieşte planul de acţiune

Nu te apuca să renunţi la fumat fără a te auto-analiza în prealabil! Analizează-ţi viaţa de fumător: de ce fumezi, care sunt situaţiile, persoanele, locurile, obiectele care „cer” o ţigară. Recunoaşte-ţi ritualurile, dar şi momentele când aprinzi o ţigară fără să conştientizezi gestul.

Găseşte un înlocuitor pentru fiecare tip de ţigară. Atenţie, trebuie să fie lucruri/ activităţi care îţi fac plăcere! Scrie-ţi planul şi prinde-l cu o piuneză în locul/locurile cele mai dragi pentru fumat. Dacă ai mai încercat, adu-ţi aminte ce te-a făcut să reîncepi fumatul şi gândeşte-te cum vei reacţiona într-o situaţie asemănătoare.
Alege-ţi Ziua 1 ca nefumător – ziua începând cu care nu vei mai fuma. Alege perioada în care crezi că îţi va fi mai uşor – în zilele de odihnă sau în cele în care lucrezi; în concediu sau când eşti la serviciu. Pentru femei, este indicat să nu fie în perioada premenstruală. Apoi, pregăteşte Ziua 1: asigură-ţi cele necesare înlocuirii ţigării. Dacă te înspăimântă ideea că vei întrerupe brusc, încearcă, în zilele premergătoare Zilei 1, câteva trucuri: fumează ţigări de calitate proastă, stinge-le la jumătate, amână momentul fumatului. Calculează-ţi ţigările astfel încât să le termini în ziua anterioară Zilei 1.

Sfatul 2: Consultă un specialist!
Da, sigur, vei spune – cu ce mă poate ajuta un medic să mă las de fumat? Sau un psiholog? Ei bine, astăzi poţi beneficia de mai mult ajutor decât crezi! Trebuie doar să ceri, să ştii unde să te duci şi ce poţi obţine. Numărul celor care reuşesc să se lase de fumat cerând ajutorul specialiştilor este semnificativ mai mare decât al celor care reuşesc să se lase de fumat singuri. Chiar dacă nimeni nu poate renunţa la fumat în locul tău, chiar dacă medicul nu te poate determina să vrei cu adevărat să renunţi la fumat şi nici nu poate îndepărta întru totul disconfortul fizic sau psihic asociat renunţării la acest obicei, totuşi el te poate sprijini în moment şi acţiuni cheie, precum:

• Sprijin pentru găsirea “Motivului” – deoarece Motivul este acel lucru important care te va susţine psihic până când fumatul devine de domeniul trecutului

• Realizarea „planului de acţiune” prin sugerarea unor „trucuri” pentru depăşirea dependenţei comportamentale, corectarea unor idei/ atitudini greşite legate de perioada post-fumat, recomandarea unor metode de a parcurge mai uşor această perioadă

• Prescrierea de produse medicamentoase pentru diminuarea simptomelor de sevraj nicotinic. Partea bună este că semnele sevrajului sunt temporare şi se reduc pe zi ce trece deoarece neuronii încep să-şi revină, nemaifiind bombardaţi cu nicotină. Apogeul simptomelor neplăcute are loc în primele 3 – 6 zile de la ultima ţigară fumată şi de obicei acestea dispar după 2 – 4 săptămâni

• Suport în perioada post-fumat

• Şi, nu în ultimul rând, răspunsuri bazate pe date ştiinţifice şi pe experienţa altor fumători.

Sfatul 3: Renunţă dintr-o dată
Indiferent dacă renunţi brusc la ţigări sau doar reduci numărul acestora, starea de sevraj nicotinic tot apare! Când însă doar reduci numărul de ţigări, rămân exact acele ţigări „mai dragi”, de care te desprinzi mai greu: ţigarea de la cafea, de după masă, ţigarea „de nervi” sau ţigarea „de bucurie”. Cu alte cuvinte, păstrezi ţigările „sociale”, cele fumate împreună cu ceilalţi fumători, în pauze, sau pe cele care te „ajută” să marchezi anumite momente. Astfel, dependenţa psihică nu numai că nu scade, ci se accentuează - pentru că acele câteva ţigări rămase devin „refugiul” fumătorului şi, în acelaşi timp, „recompensa lui” - „după toate astea, merit şi eu o ţigară”. Ori, treptat, numărul acestor ţigări - recompensă începe să crească pentru că, supărările, nervii se întâmplă să le ai toată ziua şi e foarte uşor să spui „doar una în plus” - şi apoi încă una, şi încă una...

Prin urmare, dependenţa socială nu scade. Dimpotrivă, aceasta se poate accentua – atunci când fumătorul îşi propune să fumeze doar în ocaziile care implică socializarea. Se poate spune chiar că reducând numărul de ţigări îşi accentuezi suferinţele provocate de lipsa ţigării – sevrajul nicotinic, psiho-comportamental, social.
Marea majoritate a celor care s-au lăsat de fumat au reuşit prin renunţarea dintr-o dată - nu e nevoie de cifre, simpla documentare printre cunoscuţi demonstrează clar acest lucru!
Renunţarea bruscă nu produce per se modificări biologice. Componenţii fumului de ţigară sunt nişte intruşi în organismul uman, producând dereglări diverse. În momentul în care aportul devine zero, diversele funcţii îşi revin la normal - mai repede sau mai încet, în funcţie de adaptabilitatea şi gradul de afectare a organismului. Nu trebuie uitat şi, mai ales, subestimat, rolul implicării psiho-emotive: aceluiaşi lucru îi poţi acorda o importanţă exagerată sau îl poţi pur şi simplu ignora, în funcţie de dispoziţia psihică. Părerile de genul „nu te opri brusc pentru că îţi vei deregla… metabolismul, organismul, creierul, etc” dovedesc lipsa cunostinţelor de bază despre mecanismul fumatului.
Sfaturi oferite de Dr. Daniel Mardare, Promovarea sanatatii.